Inca nu stiu, inca ma mai pierd, inca ma mai ratacesc asa cum m-am ratacit cand eram mica intr-un orasel marunt, cand ma intorceam de la cofetarie cu sora mea …si mai mica decat mine…cat am asteptat sa creasca, sa vad cum va fi, si acum nu mai stiu. Ce vreau? Ce mai pot cere cand aproape orice posibilitate de fericire s-a dus, voi mai simti vreodata sentimentul complet de feircire fara…atatea piese ce s-au pierdut ?...Voi mai putea avea toate visele pe care le-am pierdut pe drum, fara cale de intoarcere, nu voi mai recupera nicicand micile dorinte pentru care am luptat la un moment dat.
Ieri m-am plimbat cu o prietena in parc si am vazut un copilas alergand cu indrazneala dupa niste porumbei, desi vedea cat de repede sa indeparteaza, se straduia sa ii ajunga, avea iluzia ca totusi la un moment dat, poate va reusi sa atinga macar un fir, un puf, o pana. Si mi-am zis atunci: Vezi, asta face omul toata viata, fuge dupa pasari care zboara. Zboara nu intelegi?Nu ai cum sa le ajungi, nu ai cum sa te sincronizezi vreodata cu ele, fac parte dintr-o alta lume. Oricat efort ai depune tu, ele sunt mereu mai rapide, mereu mai strengare…om naiv, cat ai luptat tu pentru un vis ce nu a fost al tau nici macar o secunda. Te-ai descompus in mii de bucatele, si te simti pustiit acum, de unde sa incepi? Caci inevitabil trebuie sa te recuperezi, sa iti refaci sufletul fragmentat fara mila de fiecare om. Ti-au sfasiat inima fara sa stea pe ganduri, da el nu a ezitat o clipa cand ti-a strapuns pieptul, nici macar nu inteles ca sangerezi, te privea in ochi, iti vorbea aspru, dar era orb, si tu…taceai. E poate vina ta ca ai tacut, pentru durere, caci pentru altceva el nu are nicio vina, el nu vrea sa te amageasca, el nu stie nimic, si nici macar nu vreau sa stie, pentru prima oara iti pare rau ca ai aflat de existenta lui. Ce, nu era mai bines a existe in lumea lui, la fel ca azi, fara sa stie de tine, fara sa aiba macar intuitia ta, si-ar fid us problemele si patimile la fel de greoi, la fel ar fi luptat, la fel ar fi dorit, la fel ar fi trecut prin viata nepasator si totusi trist. E trist, nu are niciun rost sa il mai impovarez si eu cu tristetea mea. Oameni tristi ce va negati tristetea, oameni tristi ce va intristati unii pe altii, oameni tristi ce va intristati mai tare. Stinge visul, lasa-l sa se odihneasca, spala-ti inima, las-o sa se usuce, e prea multa ploaie in tine si prea rece e afara, cauta incet o imbratisare blanda ce te va vindeca de toate…Se insereaza tacut, privesti resemnata, nu astepti nimic si esti chiar uimita cand vezi ca lumea inca mai asteapta, lor nu le-a fost furat tot, ei mai pot, mai au forta,tu nu poti decat sa le faci jocul si sa ii lasi sa creada ca, da, inca mai lupti pentru fericirea ta, desi demult nu iti mai pasa, si tot ce ceri e un loc sa plangi linistit, sa te descarci sis a te intorci la ipocrizie, sa spui da imi place, ce frumos, ce dragut, desi nimic nu iti mai atinge simturile, nimic nut e induioseaza, tot e searbad, sec…uita tot, prefa-te ca nu vezi, atat…si plangi, plangi fara umeri, fara brate spre care sa te inorci, fara nimic, singuratate desavarsita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu