Constat cu stupoare ca 2 dintre articolele mele cuprind nefericitul cuvant " nefericita". Nu ma mir in acest caz ca viata mea o ia tot la vale in loc sa avanseze. Cum as putea avansa daca tot ce fac e sa ma concentrez pe sentimentele si faptele negative din viata mea. Pe de alta parte, nu ma pot condamna, mami nu e aici sa imi dirijeze atentia spre ce e mai frumos in fiinta mea.
Imi sunt singura nadejde. Nimic mai trist...si mai adevarat..cu atat mai trist deci. ma contrazic, stiu. E absolut necesar sa gasesc o solutie. Oare asta e viata pe care o vreau? Stiu, imi doresc schimbare, mi-am propus sa traiesc timp de 10 ani in diverse orase, sa traiesc in mijlocul diferitelor comunitati, sperand ca astfel imi voi gasi locul. Dar tot eu ma indoiesc ca asta ar fi cea mai buna solutie. Poate ar fi mai bine sa caut adanc in mine, sa aflu ce m-ar multumi, sa imi inteleg cerintele, dupa care sa ma stabilesc...simt nevoia de statornicire. Pare ca sunt batrana, sunt obosita. Imi amintesc viata cu mine de destul de multa vreme. De cand eram mica. De la 3 ni am constiinta deplina a unei lupte, la inceput nu aveam certitudinea motivului acestei lupte, dar simteam ca trebuie sa lupt pentru ceva, ca trebuie sa actionez. Apoi, nefiind ghidata, nefiind macar sprijinita in alegerile pe care le-am facut, ama ratacit printre ganduri. Stiu sigur ca am avut o inteligenta vie, dar ca am risipit-o din lipsa de idei..nu stiam cum sa o exploatez , simt ca puteam sa fac mai mult, dar nimic nu mai pot face incepand de acum. As putea totusi, dar am ars atatea etape, incat mi-ar fi prea greu.
Am constiinta unei lupte de prea mult timp. Sunt obosita? Stiu sigur ca sunt obosita...iar cand imi apar in minte motivele pentru care sunt cum sunt, vreau sa ma opresc din gandit. As face orice sa ma opresc. Si astfel a aparut...ciocolata....
Da, toata lumea ma intreaba care e viciul meu, ca si cand in aceasta lume e musai sa ai un viciu. "Cum? Nu fumezi, nu bei, mananci santos, nimic, niciun viciu?....- Nu, nu simt nevoia de lucruri care sa imi dauneze, in schimb practic yoga, fac dansuri, pian, chitara, etc" Oamenii normali isi gasesc activitati constructive pentru a-si ocupa timpul. Hotarat lucru, nu sunt printre ei. Am lasat pasiuni sa moara, si am simtit cum mor incet cu ele. Cand mamanc cicolata, nu stau sa anlizez gustul pe care il simt, nici nu ma gandesc cate calorii consum cand ingerez 3 tablete intregi de ciocolata pe seara...mai ales ca e seara si...de obicei nu avem nevoie de nicio substanta nutritiva seara. Dar e paradisul pentru mine sa privesc un film si sa mananc ciocolata, intr-un patuc cald, intr-un cadru obscur. Asta e dependenta mea, trebuia sa o recunosc in sfarsit, ador ciocolata, poate ca spunand asta voi accentua dorinta, dar vreau sa accept tot ce cuprinde fiinta mea, iar asta e parte din mine. Evident, toti avem slabiciuni, eu nu stiu exact cum functioneaza, dar stiu ca totul se rezolva mai usor cand amla indemana o cosca de ciocolata. E patologica chestia asta, presupun,... si simt in timp ce desriu ce simt si cum simt, dar stiu la fel de bine ca doar eu singura ma pot vindeca.
Indiferent daca cineva intelege sau nu, imi place sa fiu solitara. Uneori insa, exagerez. Fac greseli, si nu stiu sa cer ajutorul. Simt nevoia de ajutor, destul de des chiar. Mi-e teama sa o spun, simt ca ar trebui sa ma descurc singura, doar singura m-am bagat in toate rahaturile.
Astfel, prin scris, elimin toata otrava care zace in mine. Ma poate condamna oricine pentru stilul patetic, si excesiv de pesimist. Am incercat cu gandirea pozitiva, am incercat sa simulez o incredere in mine debordanta, se pare ca am fost chiar credibila...oameni care m-au vazut pentru prima data au avut opinii magulitoare la adresa mea..Dar la o privire mai apropiata... mai rar, pentru ca nu prea permit aceasta privire apropiata.Astfel, in ultima vreme relatiile mele cu oamenii se desfasurau in acelasi ritm: la inceput erau fermecati de mine, dupa care incercau sa treaca la o etapa intima, iar eu ma transfomam brusc. Imi pierd increderea iar asta se vede, deci imi pierd increderea imediat ce vad ca cineva vrea sa ma cunoasca in profunzime..pentru ca stiu, ca in profunzime sunt cam altfel decat la suprafata. Simteau, pentru ca eu ii lasam sa simta, simteau ca am ceva de ascuns; ei ma priveau pentru ca stiau, iar eu ii priveam pentru ca stiam ca ei stiu. Si era penibil, totusi stateam ca un paravan ploconita in usa...pentru a nu-i lasa sa vada in camera mea. Totusi ..au intuit mereu ca e mizerie. De ce ar fi mizerie, cand eu ma straduiesc sa mentin curat? De ce?????
Am nevoie de repaus. Azi nu vreau sa vorbesc cu mine/ nimeni. Azi vreau sa imi fac datoriile constiincioasa, si apoi sa ma odihnesc. As vrea totodata sa dorm la o ora rezonabila. Si, daca s-ar putea, mi-as dori sa visez la noapte cum as putea face rost de 600 000 de euro in cel mai scurt timp. Nu de alta, dar vreau sa imi cumpar o casa. Stiu sigur, ca atunci va fi finalul problemelor mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu